Reguli stricte pentru PROPRIETARII de apartamente în 2024. Amenzile sunt colosale și cei care încalcă regulile pot ajunge și la închisoare

Reguli stricte pentru PROPRIETARII de apartamente în 2024. Amenzile sunt colosale și cei care încalcă regulile pot ajunge și la închisoare
Sursa foto: Profimedia images
Publicat: 21/06/2024, 09:37

Începând cu luna iunie 2024, o serie de reguli noi afectează în mod direct proprietarii de apartamente, fie că acestea sunt închiriate sau locuite de proprietari. Încălcarea acestor reguli poate duce chiar la închisoare pentru cei vinovați. Iată ce reguli trebuie să respecți pentru a evita sancțiunile.

Dacă dețineți un apartament, indiferent că îl aveți în chirie sau în regim hotelier, trebuie să știți că nu sunteți scutiți de responsabilități.

O serie de reguli de bună conviețuire au fost introduse la începutul acestei luni și vine cu amenzi colosale care se ridică și la 100.000 de lei, dar și cu pedepse cu închisoare pentru cei care nu le respectă.

Potrivit unei noi legi, proprietarii sunt obligați să anunțe Poliția dacă descoperă că în locuințele lor se consumă droguri. Neglijarea acestei obligații poate duce la o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare, indiferent dacă proprietatea este închiriată sau locuită de proprietar.

De asemenea, pentru cei care doresc să desfășoare activități economice în apartamentele din blocuri de locuințe, este necesar să obțină acordul scris al vecinilor și al comitetului executiv al asociației de proprietari.

Schimbarea destinației locuinței fără a respecta aceste reguli poate atrage amenzi substanțiale și chiar dosare penale, potrivit BZI.ro.

Totodată, activitățile zgomotoase, cum ar fi ascultatul muzicii la volum ridicat sau certurile în timpul orelor de liniște, vor fi sancționate mai sever. Amenzi considerabile sunt prevăzute pentru cei care perturbă liniștea publică, iar în cazul repetării faptelor într-un interval de 72 de ore, sancțiunile vor fi și mai aspre.

Proprietarii trebuie să obțină autorizații corespunzătoare pentru lucrările de construcții și renovări efectuate în locuințele lor. Lucrările neautorizate atrag amenzi semnificative, începând de la 1.000 de lei și putând ajunge până la 100.000 de lei.

Continuarea lucrărilor fără autorizație după amendă poate implica și dosare penale și chiar închisoare.

Denis Andrei
Numele meu este Denis Andrei, sunt un jurnalist cu o pregătire solidă și o pasiune neîncetată pentru informare. Am absolvit Facultatea de Jurnalism mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...